un porumbel liber dar incatusat in sentimente

Merg pe acestă potecă sacră a visurilor, investighez stâlpii ce staționează în trecut împăienjeniţi de atâta vreme şi prin atâta încâlceala de vorbe spuse în vânt te vad pe tine îngropată în minciună. Chitara nu mai bate în același ritm romantic cântându-ţi dulce, ea sa ofilit de mult ai aruncat-o crezând ca nu iți este de folos ...

         Şi poate lumea are dreptate ești o egoistă te gândești numai la tine acționând întotdeauna spontan, o pasare căreia ia fost frica să zboare așa că sa lăsat purtata pe brațele imense ale lumii, crezând în iluzii, crezând că sunt propriile ei gânduri şi că nu este influențată de nimeni. Dar de fapt nici ea nu știa exact ce vroia acum ceva, peste o clipă alt ceva Şi totuși în câteva subiecte era ca o ușa încuiată cu 100 de lanțuri şi 1000 de chei naivă deoarece nu a crezut că cineva ar putea-o ajuta şi înțelege, ca un miel la taiere îşi croia drum prin lanul de secară. Într-un timp inima îi pulsa cu putere pentru o epavă în vremea aceea spunea că iubește dar acum privind din umbră la atunci se întreabă cum putea susține așa un lucru prostesc, daca ea visa cu ochii deschiși la alt ceva. Şi după cum sa rugat a scăpat de aceea povara ea este acum într-o camera sumbra de 4/4 fierul gratiilor astupându-i ura, frica, teama, dorul. Dar daca pana atunci totul era o joaca şi un vis frumos pentru tine s-a întâmplat inevitabilul iar cerul revoltat a căzut pe tine. Dintr-o prostie ai uitat să iubești în general trăind doar pentru interesul propriu. Ridici mâinile la cer şi te întrebi cu ce ai greșit. O picătură, o lacrimă, potopul, ploaia parcă te împinge înapoi în cenușa din care ai venit şi atunci iți dai seama terminată că pentru orice faptă de care deși te căiești ar trebui să fi pedepsită... un nou start ar fi bine venit dar asta te ajută doar să evoluezi într-un fluture splendid trecând cu ușurință de labirintul cu flori, dar nu face larva de odinioară mai frumoasă şi nu te ajută să iți repari greșelile din trecut să recâștigi trandafirul albastru pe a cărui petale te-ai odihnit de atâtea ori si iți e şi frica să te mai apropii de el. Prin infantilele tale gesturi ai putea să îl ofilești de tot... ce-a mai frumoasă floare, ce-a mai rară, ce-a mai scumpă intr-o clipă s-ar transforma în scrum... în fum. Iar tu ai bate naivă din aripi sperând precum un copil că totul se repară dar nu e așa. Odată cuțitul înfipt, în petala de trandafir rămâne o gaură mare şi neagră şi chiar dacă vrei să o lipești cu scoci fisura rămâne şi încă doare iar în curând petala se ofilește şi cade.

         De aceea necesită tandrețe, toată atenția pe care o merită tot ce este al ei, iar tu i-ai oferit până acum doar opusul crezând că nu îi mai pasă că nu vorbește despre tine în micul univers al florilor şi insectelor... dar de fapt nu era așa şi ști prea bine după cum a zis-o si el o dată printr-un cântec:

"You should know, everywhere I go

You're always on my mind, in my heart
In my soul, Baby

(Chorus)
You're the meaning in my life
You're the inspiration
You bring feeling to my life
You're the inspiration
Wanna have you near me
I wanna have you hear me sayin'
No one needs you more than I need you"

         Neajutorată acum pleci capul în pământ sperând că o să treacă, că o sa fie ca înainte, dar viitorul nu poate să fie precum trecutul şi nu poţi fura din trecut zâmbete aducându-le în viitor, gânduri macabre îţi invadează neuronii stai şi nu şti ce să faci şi suspini şi îl vrei dar nu îl ai… iar clopotele iți prevestesc soarta: Ești un porumbel liber dar încătuşat în sentimente ce nu o să te lase niciodată în pace, mustrări şi regrete...