Powered By Blogger

Lista mea de bloguri

Persoane interesate

marți, 3 decembrie 2013

El...

Viaţa începe primăvara,vara reprezentând cele mai frumoase clipe toamna momentele de aur stingându-se uşor ca  iarna să găsim numai ruinele sufletului, numai regrete.
Copacii goi îmi arată calea spre căldură, cu crengile lor nude dar în zadar, cerul este plin de nori şi acesta este doar începutul unui anotimp sumbru unde misterele pădurii ce erau odinioară bine ascunse în frunzişul verde acum nu mai sunt. Vântul încă mai curată şoseaua împrăștiind şi risipind covorul arămiu al toamnei. Dar poate prea devreme cade alene primul fulg de nea.
          Îngheţasem, înţepenind de ceva vreme pe o bancă aşteptând nu ştiu ce de nu ştiu unde. Cristalele de gheaţă îmi invadau părul dar nu îmi păsa mă uitam ca un manechin  din vitrină în vid gândindu-mă la un loc unde plouă soare . În sufletul meu era ca într-o peşteră de munte, frig ,întuneric, şi pustiu. Parcă doar un strigăt fantomatic mă mai punea cu picioarele pe pământ din când în când , dar ca hipnotizată reintram în transă. Stau absentă blocată într-o perioadă în care nici tu nu mă mai găseşti ...nu mă mai înţelegi şi cu siguranţă nici eu… e complicat şi totuşi atât de simplu dacă stai bine şi te gândeşti... e simplu stau de o eternitate pe banca vieţii aşteptând răspunsul care nu se grăbeşte să apară... cu lacrimi de sânge pătând albul imaculat ce mă înconjoară încerc să îmi amintesc "ultimul apus de soare" din inima mea şi a ta dar printre atâtea vorbe grele şi atâta minciună cine îşi mai aminteşte trandafirii potecii crăpate? Noi, ne amintim doar că la final ne-am înţepat în spinul trandafirului iar durerea a fost infernală pentru amândoi şi probabil flăcările iadului ar fi fost mai cruţătoare decât această durere ce nu mai are ce sfărâma de mult din inima mea ....
          Mi-ai furat cuvintele, mi-ai furat liniştea şi mi-ai dăruit lacrima, o lacrimă de fericire care a înţepenit pe obrazul meu cu timpul... Închid ochii încercând să trec poarta către trecut, mirosul tău de portocală mă inundă... îmi este dor..!Ireal muzica divină care mi-ai dăruit-o ,este balsamul sufletului pianul şi noi... doi străini unici ,ne contopeam în întregime. Îmi plimbam degetele prin catifea neagra şoptindu-ţi la ureche cât de mult te iubesc… dar acum te caut prin mulţime agitată şi nu te găsesc... iar zâmbetul meu e încă de atunci în palmă la tine. Mă ţineai ca pe suflet numai lângă inima ta pentru a-mi oferii frumuseţea fiecărui răsărit şi apus .

 Deschid ochii, nu mai eram singură în bătaia fulgilor de nea, divinitatea întruchipată îmi ţinea de urât cerându-mi un foc în scurt timp intoxicând tot mirosul proaspăt de zăpadă cu nicotină. Îmi povestea cartea lui preferată "De Veghe în Lanul de Secară" stăteam îl ascultam şi mă îmbătam cu parfumul lui realizând că uneori a-mi cere iertare chiar şi în genunchi nu e îndeajuns pentru a vindeca şanţurile adânci pe care le-am provocat pe şoseaua pavată a inimi lui ...A ierta totuşi e simplu dar a da uitării şi a trece peste e cel mai greu. Şi totuşi o ultimă încercare nu poate fi letală dar când sa deschis gura mea vânătă de frig gasul mi-a fost tăiat m-am aruncat în braţele lui udându-i geaca cu picături de apa iar el îmi săruta fruntea potolindu-mă. Voiam ca razele soarelui să răsară iar călduros mângâind doua umbre îmbrățișate strâns...

sâmbătă, 20 august 2011

Nonsens..

Sunt eu...
Şi totuşi...
M-am săturat să fiu "Eu"
Să mă prefac... 
Că totul este bine
Că nu îmi pasă...
M-am săturat să alerg desculţă
Prin acest ghem de pânză
Din care nu am putere..
Nu voi iesi niciodată.

Mi-e dor
Dar dorul trece
Rămâne o amintire fadă
Mi-e dor
Şi nu e decât 
O umbră pe buze
Umedă şi rece
Eşti o nălucă
Un vis nemuritor
Ce vine...
Şi trece...
Dispare fară urmă
În negrul rece..

Vara Adolescentului

Vara e mai mult decât un simplu cuvânt rostit în vânt ...e mai mult decât o perioadă în care nu auzi de tema la mate.. Vara trei luni numai pentru tine în care ieşi seara la agăţat în grădina... în care stai toată ziua la o terasă cu o blondă rece în mână... în care furi zâmbete de la cel iubit sub clar de lună , în care eşti la mare întinsă pe nisip şi deodată ai un moment de nebunie şi deşi e toiul nopţii tu ieşi pe plajă goală şi intri în apă apoi alergi pe plajă nisipul se lipeşte de tine iar apa se scurge şiroaie dar nu îți pasă şi şti de ce?pt. că simţi că poţi face orice.
           Atunci când urmărești fiecare apus şi răsărit lipită de pieptul lui şi simţi că este cu tine pentru eternitate. Atunci când ieşi cu prietenii iar ei consideră că ar trebui să îţi prezinte pe cineva deşi tu le-ai spus ca nu cauţi pe nimeni... Atunci când toţi sunt plecaţi în vacanţă şi tu ieşi cu un vechi amic şi parcă chiar dacă te-a auzit râzând de mii de ori... în seara asta te priveşte altfel.
Atunci când ieşti invitată la nuntă şi tu în loc să fi atenta la petrecere eşti cu ochii fixaţi pe chelnerul arătos care încearcă să îţi distragă atenţia. Atunci când cele mai bune prietene ale tale se ceartă pe un puşti iar ţie parcă îţi pare rău că primeşti toată atenţia lui.
         Vara e atunci când spui prima oară "Te iubesc" când râzi zi de zi cu pofta când prietenul îţi zice că mai bine aţi lua o pauză ..când plângi ca proasta că nu te mai iubeşte şi ai sufletul îngheţat când peste câteva momente cunoşti pe altcineva şi deja ai uitat ..vara e atunci când trăieşti toate emoţiile.

 Şi parcă deşi ai făcut toate astea la sfârşitul verii te superi şi spui:"Deja s-a terminat?" Şi deşi ai făcut atâtea parcă nu ai făcut nimic iar vara s-a spulberat...

luni, 11 aprilie 2011

Pieces of a heart

Let my heart to die
And let it touch the sky
Let my heart to fly
And get up very hight
Let her crush in hell
In pain to yell
In Gray shades
Of blood cascades
My soul falls into the fire
Like feather floating in the wind
Even is caught with barbed-wire
I still smell your lemon rind
Your words burn me alive
Storms have replaced blood
My heart felt in a nose drive
My mind of your smile is still in flood
The snake feeds on hatred of me
I turn and I don`t know who I`ll be
 Purple lines running in my veins
After the moans and screams of pains
Faded wispers hearded in echo
I leave you behind with your big ego
So then I get off my clothes
I watch the sunset how it shows
A thousand shades of purple are fight
And then I evanescence in sunset and become light

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

NOTE MUZICALE

Un parfum de Kent, mi şi sute de bucle negre rebele şi cârlionţate îi astupau chipul. Privirea subtil atentă la ochii albaştrii ca cerul; îi era aţintită la 6 bucăţi de fier împletite în spic de diamant ce se legau sfios în cheiţele argintii ale chipului, silueta sfântă femeiască cu păr de fier şi fără braţe precum Venus, o gaură în acest trup reda o armonie dulce acestui corp neînsufleţit din care zburau mi şi sute de note lemnul din cei mai buni copaci maronii lucea în razele soarelui şi banca plângea împreună cu tânărul artist şi chitara lui. Gâdila atent corzile muzicii păşind încet pe fiecare treaptă a perfecţiunii dar chitara nu era bine acordată, pune pana între buze şi mângâind o siluetă feminină, o acordează armonic dându-şi cârlionţii rebeli pe spate apleacă capul iar ei îi invadează  din nou chipul şi cântă iar ca şi cum toată fiinţa lui divină depinde de acest obiect cu corzi de parcă ar pieri, ar fi o epavă fără notele muzicale ce aleargă libere prin parc şi zboară alături de apripile fluturilor şi tot parcul se adună în fiecare zi doar ca să asculte pe misteriosul artist adorându-i cântecele şi adimirându-i personalitatea

Just a sweet memory



Si il visez la infinit cu ochii mari caprui privind
incet sfiosi catre fereastra un zambet dulce fin
ca doua petale ca doua petale de trandafir
ma fac sa inebunesc aducandu-mi apusul
prin stropi de lumina in aceasta casa pustie plina de pacate
chip angelic inocent masca a divinitatii
 Pare Eden pe pamant curcubeu in asfintit...
pe acest juramant al fluturilor sacru sfinti
e scrijetit cu litere de tipar perfectiunea
ca un copil zvapaiat naiv nestiutor
si totusi poate aceasta este o oglinda de aripi din membrana de catifea prin care vad spre tine vin nemplinit al singuratatii mele dar sunt multe cristale fixate in stropi de lumina ce mi se joaca pe retina si mi se parea ca ma zaresc prin fum narcotic cum "Pluteam in palma lui fara haine un val de iubire se plimba prin venele lui o mana ce se plimba precum petalele de trandafir pe corpul meu ma saruta ……. ma mangaie …ma alinta….trupul imi moare de placere .. jucandu-ma in parul lui ii soptesc tremurand la ureche cele mai dulci cuvinte din lume. El pastrandu-ma numai pentru sine ca eu sa pot sa ii ofer frumusetea fiecarui rasarit si apus si poate nu mai sunt cuvinte au zburat sa fie libere dar trupurile intotdeauna vor vorbi pentru noi dezlantuindu-se in noapte atraganduse reciproc precum magnetii contopinduse.Intr-un final cele doua umbre adormind iarasi una in bratele celeilalte un infinit de ori la rand si desi poate nu mai e asa nu pot minti [pentru ca eu stiu ca se vor mai mult decact oricand si isi simt lipsa si desi ea acum ii duce dorul sunt sigura ca intr-o zi se va gandi la el ca la o dulce amintire.iar ce urmeaza e o alta poveste mult mai complicata decat prima:)]

joi, 30 decembrie 2010

Hot winter

Lumanari de speranta pluteau gingase la ferestrele cu flori de gheata a miilor de imobile decorate ca pentru o asa sacra sarbatoare.
Glasuri fantomatice pluteau prin aer ducand cu ele cuvinte dulci prevestind nasterea lui Hristos.Totul e alb si mii de suflete se plimba pe tentaculele inzapezite ale orasului cantand duios ce-a mai importanta sarbatoare.Pe geamurile caselor plutind aburi de turte cu nuca si miros de friptura impletit cu fir de sarmale in frunza de vie, prin coltul ferestrei pandind sfios bradul unul din importantele simboluri ale acestei sarbatori care te ametea cu mirosul lui verde si frumusetaea lui data de luminitele si girlandele multicolore globurile asezate haotic si steaua din frunte.
Ninge ca in vis fulgi firavi de nea imbracand feeric copacii aceste cristale de gheata invadand parul oracarei adolescente nebune care in loc sa se afle la caldura sobei ratacea ca perduta afara de mana cu un tanar indragostit ea nu simtea frigul si desi toata lumea se grabea sa ajunga acasa ea se plimba alene zambind si calcand usor pe acel covor alb construit cu atentie dansand in ploaia fulgilor de nea crengile copacilor o vegheau cu uimire deoarece era speciala arata ca si Craiasa Zapezii si se vedea ca se simte speciala prin zambetul ei colorat si ioncenta de care dadea dovada nu era greu sa vezi ca ochii caprui ii straluceau ca doua stele dar precum totul are un sfarsit drumul fericirii se terminase iar fata era pe punctul de a urca in casa o imbratisare puternica incat nici vantul nu ii putu deslipi pentru cateva momente un sarut rece pe petalele ei de trandafiri roz ca bujorii si dulci ca mierea ea intra zapacita in casa unde caldura si mirosurile imbietoare o ademeneau soptindu-i desi destul de mare incat sa nu mai creada in povestea cu Mos Craciun care ii aduce cadouri sub brad se gandeste la aceasta legenda zambind si aseaza langa brad niste fursecuri si un pahar mare cu lapte cald filmele de craciun captandu-i toata atentia armonie liniste si pace dar mama pleca de langa ea o clipa sa de-a un telefon ciudat...peste cateva minute in imbulzeala glasurilor colindatorilor de pe scara suna cineva la usa, cu zambetul pe buze raspund si raman paralizata in pragul usii mama ma intreaba de ce nu il las sa intre era ciudat era aici si nu era invitat de mine ci de mama ne asezam dinnou pe pat uitandu-ne la filme era o atmosfera de vis si un cadou de craciun ca un curcubeu cu mi de luminite era momentul meu .Dar uitandu-ma la film am adormit in cele mai orcotitoare brate innecata de un parfum exotic ametitor dimineata fiind trezita de un sarut pe frunte si de venirea lui Mos Craciun se presupunea ca trebuie sa ne descidem cadourile in familie si nici un membru mai sau mai vechi nu putea fi exclus.

marți, 14 decembrie 2010

un porumbel liber dar incatusat in sentimente

Merg pe acestă potecă sacră a visurilor, investighez stâlpii ce staționează în trecut împăienjeniţi de atâta vreme şi prin atâta încâlceala de vorbe spuse în vânt te vad pe tine îngropată în minciună. Chitara nu mai bate în același ritm romantic cântându-ţi dulce, ea sa ofilit de mult ai aruncat-o crezând ca nu iți este de folos ...
         Şi poate lumea are dreptate ești o egoistă te gândești numai la tine acționând întotdeauna spontan, o pasare căreia ia fost frica să zboare așa că sa lăsat purtata pe brațele imense ale lumii, crezând în iluzii, crezând că sunt propriile ei gânduri şi că nu este influențată de nimeni. Dar de fapt nici ea nu știa exact ce vroia acum ceva, peste o clipă alt ceva Şi totuși în câteva subiecte era ca o ușa încuiată cu 100 de lanțuri şi 1000 de chei naivă deoarece nu a crezut că cineva ar putea-o ajuta şi înțelege, ca un miel la taiere îşi croia drum prin lanul de secară. Într-un timp inima îi pulsa cu putere pentru o epavă în vremea aceea spunea că iubește dar acum privind din umbră la atunci se întreabă cum putea susține așa un lucru prostesc, daca ea visa cu ochii deschiși la alt ceva. Şi după cum sa rugat a scăpat de aceea povara ea este acum într-o camera sumbra de 4/4 fierul gratiilor astupându-i ura, frica, teama, dorul. Dar daca pana atunci totul era o joaca şi un vis frumos pentru tine s-a întâmplat inevitabilul iar cerul revoltat a căzut pe tine. Dintr-o prostie ai uitat să iubești în general trăind doar pentru interesul propriu. Ridici mâinile la cer şi te întrebi cu ce ai greșit. O picătură, o lacrimă, potopul, ploaia parcă te împinge înapoi în cenușa din care ai venit şi atunci iți dai seama terminată că pentru orice faptă de care deși te căiești ar trebui să fi pedepsită... un nou start ar fi bine venit dar asta te ajută doar să evoluezi într-un fluture splendid trecând cu ușurință de labirintul cu flori, dar nu face larva de odinioară mai frumoasă şi nu te ajută să iți repari greșelile din trecut să recâștigi trandafirul albastru pe a cărui petale te-ai odihnit de atâtea ori si iți e şi frica să te mai apropii de el. Prin infantilele tale gesturi ai putea să îl ofilești de tot... ce-a mai frumoasă floare, ce-a mai rară, ce-a mai scumpă intr-o clipă s-ar transforma în scrum... în fum. Iar tu ai bate naivă din aripi sperând precum un copil că totul se repară dar nu e așa. Odată cuțitul înfipt, în petala de trandafir rămâne o gaură mare şi neagră şi chiar dacă vrei să o lipești cu scoci fisura rămâne şi încă doare iar în curând petala se ofilește şi cade.
         De aceea necesită tandrețe, toată atenția pe care o merită tot ce este al ei, iar tu i-ai oferit până acum doar opusul crezând că nu îi mai pasă că nu vorbește despre tine în micul univers al florilor şi insectelor... dar de fapt nu era așa şi ști prea bine după cum a zis-o si el o dată printr-un cântec:
"You should know, everywhere I go
You're always on my mind, in my heart
In my soul, Baby

(Chorus)
You're the meaning in my life
You're the inspiration
You bring feeling to my life
You're the inspiration
Wanna have you near me
I wanna have you hear me sayin'
No one needs you more than I need you"

         Neajutorată acum pleci capul în pământ sperând că o să treacă, că o sa fie ca înainte, dar viitorul nu poate să fie precum trecutul şi nu poţi fura din trecut zâmbete aducându-le în viitor, gânduri macabre îţi invadează neuronii stai şi nu şti ce să faci şi suspini şi îl vrei dar nu îl ai… iar clopotele iți prevestesc soarta: Ești un porumbel liber dar încătuşat în sentimente ce nu o să te lase niciodată în pace, mustrări şi regrete...

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Is not a ghost and I am not crazy...

De dimineata soarele zambea duios, plimbanu-si privirea si urmarindu-ma prin padure pana spre seara.Inaintam grabita si uluita pe potecile sfinte care chicoteau incet pasarelelor.Fugeam dupa soare sperand ca nu-l voi lasa sa fuga de pe cerul meu, mergeam spre acel curcubeu al fericirii ce se revarsa rapid si se scurgea printre brazii inalti si batrani. Sperita ca-l voi pierde alergam, batand adanc pietrele gri desprinse de pe poteci ce sareau speriate din calea mea.Vedeam acel fluture mov cu roz gigantic si sclipitor cum paraseste cerul si ma lasa in misterul noptii.Bezna se asterne asupra mea, in stanga in dreapta in fata in spate numai copaci intuneric si van-
tul care alinta frunzele, brazi innalti batrani ce ma analizau cu grija.
Raman in umbra asezandu-ma sprijinita cu spatele de un stejar inalt si batran ce simteam ca ma ocroteste.Stand acolo am inceput sa cant o melodie ce mi parea ca se aude din departare , toate urechile padurii ma auzira si incercau sa ma gaseasca , purtate pe notele muzicale ale melodiei mele buflitele zburau vrajite catre mine, iepurasii, lupii, serpii, ursii, toti incercau sa caute nestingheriti acel loc magic si acea persoana care canta sub un stejar.Inocenta si naiva cantam incontinu, nestiind ca toata padurea este in cautarea mea , cantam in liniste asteptand ca el sa renasca cu aurora lui de sfant din nou pe-naltul cerului ,dar mai era mult pana atunci sau cel putin asa cred...
Luna intra sfioasa sub un nor negru si ma lasa singura acum abea putem deslusii mirajul ochilor.O bufnita ma acompania de pe o craca apropita.Rdic ochii mari si tristi din pamantul negru si m-am uitat in fata doi ochii mari rosii si fiorosi iesira dintr-un tufis..urmarindu-ma cu atentie.Siluete dansau balet in stanga iar in dreapta masacru ,parca era un fel de ritual o batalie unde cel mai puternic ramane in picioare, siluete se impingeau si se muscau,Deaodata am auzit un marait ce venea fioros inspre mine pasii mari si grei ai unui animal feroce se auzeau calcand pamantul, ochii gri priveau insetati in jur iar coltii ii ieseau din gura.Imi stransesem picioarele in maini si ma rugam sa treaca sa nu ma vada sa nu ma auda incercam sa imi opresc inima sa pulseze si sa nu ma misc.Luna iesi de sub patura de nori sa ma ocroteasca animalele raman paralizare in tacere.Am pus mana pe un bat si l-am aprins cu un chibrit, am inceput sa alerg dar incotro sa apuci cand potecile se desfac inaintea ta ca o caracatita cu tentaculele imprastiate pretutindeni , muntii mai innalti imi zambeau sadic si ma impiedic de o craca ajungand in paradisul padurii.
Luna pamantului in undele ei fantomatice ma ademenea la ea .O imagine identica cu a mea...acelasi par, aceiasi ochii, aceiasi tristete....inchid ochii apoi vad refexia unui baiat brunet cu ochii caprui dar imaginea nu e inca destul de clara apa sa limpezit mai bine si i-am putut deslusit chipul...nu imi venea sa cred pulsul inimi mele, era bine conturat in refexia apei l-am admirat cateva secunde dar parca nu era indeajuns am intins mana vrand sa apuc persoane de sub apa dar undele mi-l alungara din retina il vedeam cum se scurgea la vale ramanand doar amintirile, am stat debusolata pe malul apei cateva ore in liniste si bezna.Dar deodata ceva ma apuca de mana un miraj un vis o fantoma ma trage sub o salcie din apropiere ma imbratiseaza il sarut clipe de neuitat si stam asa pana dimineata ...Ma trezesc speriata si nu il gasesc sa ma alinte ma duc pe marginea lacului sa ii caut chipul dar era de negasit ca intrat in pamant... padurarul nu intelegea ce creatura a nopti am vazut zicea ca am visat ca mi sa parut dar eu stiu sigur ca nu e asa el vroia sa ma duca "acasa" in aceea incapere cu gratii la fereastra peretii albi si un pat intr-o camera goala si alba din cand in cand ii  vad zambetul pe peretii albi ai ospiciului nimeni nu intelege eu aici intro camera alba visandu-l iar el in padure cu natura cautandu-ma doar noi doi intelegem doar noi doi ne stim...

vineri, 10 septembrie 2010

Gone in fog, in vain





I stay there like Holden Caulfield "The Catcher in the Rye" standing recumbent on glass looking on sky trying to find myself in these smoke, beeng seek of world , standing and play with the pierce of my tangue thinking why I am here  ,Just why I live, why no one can`t be just like me, I don`t understand it is normal to dream something all your life to dream at happines with "the one" and when you think you found it , it is just for thirteen minutes and then disappear in fog just like the smoke of a cigarette is just like Halloween just one night in year why is not Halloween evert night to see witches and evil every where ghosts all around you and vampires God i love vampires they are the moust beautiful kind of creature of theseworld ,if I think more  I love all the creepy things I want a spider(black widow), a crow, a black cat, I want a vampire boyfriend who bite my neck and taste my blood.I want to paint my hair with black and pink or purple, have two pierces in my lips one in my tangue , but let come back at my subject may be I`m not good enough for the person I think I love and if I`m not how should I know but I feel that he is "the one" even if he is not but I know that he like me even for the first time he saw me so I think now he loves me but how could I know when we are OK and then he disappear and don`t take any sing of life may be he is not in tawn in I don`t belive make me any test you want but let me see you , let me touch you , let me fell you , let me talk to you , let me know that you realy love me and you don`t love at me only "that side"  when I`m feel like in haven when I want you to never go , actually I want you to stay with me all the time  I want to see you every second but I don`t know what I want now I open my eyes of these sweet dream and I see me again Catcher in the Rye but now the rain starts  .And I stay just like older time , whaching all the beautigul moments spended with you and crying.

Attempt of Hip-Hop


I`m standing there in these couch
Thinking on these beat!Ouch!
Seeing how you lose your breath nigger!
It make`s me feel so good but I pull the trigger
And break one of these fingers
I`m not a selfish I come from the streets
You do, you know what that mean
Is not a good writing
But just let me tell you something
I`m not a silly so you can`t talk all that cheap stuff
I`ve got my own style rapper and my own beat.
All these mother fuckers on TV sing about 2 PAC
But when they get on these stage they`ve got stage fright
Don`t know what they said 
But God they don`t have even Jesus faith!


Ach or not!

The sun Fall of her eyes wake up her from sweetes dreams.
She take a shower and dress up looking for something special to make this day more happy than it was.Listening the rain fall in her window get on messenger and talk with friends, it was bored she wants out to dance naked in rain felling these drops on her hair, her neck, her breast, her skin.
Finally she go out and meet with someone.Some kind of friend she think.The sun come to see us and the rain try to stop.We hug, we kissed, but this time was different, it was looking better although he cut his hair, he took my hand and strart to kiss me ,his lips were gorgeous, he bite my neck my lip, I make him a sing on his neck to hope he will not forget. My body wanted to explode the sun setting dawn and the sky make purple it was magic I kiss him last time with my eyes close and I hug him.
But when i open my eyes i saw ash I was lonely feeling the wind blow in my hair and the rain fall on me.Standing next one big three on a bench watching the graves and think If I die I hope to find him shoothing :"take my hand I will make you feel like in haven."I look on a mirror and see my neck and then I realise it wasn`t a dream that spot is definitely real.

vineri, 3 septembrie 2010

Confusion


I don`t know just some times I feel lonley
Feel like i will fall in a black hole without end
And I whant to be at the end of the world
Just me and a special person.
Somewere up on a crag
Looking on sky
Other times
I want to be with friends
In the middle of the frorest
Next the fire wach the threes and hear the birds
Drinking Angely of chocolate
 Other times
 I want to dance
To move my boddy
That make me feel free, 
 I want to party because
 I love dance,
 I love to live my life
 I realy love to have fun
 I love to be the little mama`s girl
 I want to be free
 I want to fly to jump with parachute of an airplane
To sky,learn to swim make banji jumping, traveling
 I want to meet a vampire,    
 Meet "the one" who`s perfect 4 me 
 Get everything I want                                                                            
 Other time
 I`m seek of all
 I hate every one
 I don`t know what I want now
 I just want to listen my music
 And feel good, forgeting all the people
 Thinking just of me...
 I`m a selfish...but i don`t care
 I care of some people who realy deserve my attention

sâmbătă, 5 iunie 2010

Ora festiva




Poi nu sunt prea molte lucruri de spus o sala plina de copii emotionati carora nu le vine sa creada cand au zburat 4 ani din viata lor ,anii ionocentei...ai copilariei si s-au instalat cu pasi repezi adolescenta si alte griji, toti cu inima cat un purece asezati pe scaune asteptand ca Doanma diriginta Robu Ionela sa isi termine discursul ca noi sa incepen cu multumirile pentru profesori eram a 4 la discurs si credeam ca nu am emotii dar brusc nu imi mai puteam controla un zambet nervos pe fata si inima imi batea in piept sa-l sparga era poate pentru ultima data cand imi mai vedeam profesorii tot ce e posibil, citesc cuvantul pentru domnul profesor de matematica Hurdubae Gheorghe vroiam sa ridic privirea din foaie si sa vad expresia lui cand ma vazut ca ma ridic eu in picioare cand a auzit ce am spus dar nu puteam nu stiam cuvantul pe de rost si m-as fi incurcat, toti profesorii dupa tinand cate un cuvant doua despre toti acesti ani, am imparit cadouri la profesori si profu' de mate era foarte curios ce era in punga i-am zis ca e o surpriza apoi mama lui Alin a taiat tortul iar baietii... ca baietii se buluceau sa manance tot:) am facut diverse poze apoi baietii au considerat ca ar fi amuzant sa inceapa o bataie cu frisca mai intai intre ei apoi tabarand peste noi nici nu stiu cand au trecut acesti ani parca mai ieri ne spunea domnul profesor de mate acusi o sa treaca 4 ani si o sa ajungeti in a 8-a si iata ca acum aproape am terminat-o...imi va fi dor de toti profesorii de bancurile profului de mate de mustrarile dirigii de parul negru al profei de franceza accentul britanic al profei de engleza asprimea profului de tehno clasicul "pricipit" al profei de desen opiniile doamnei de istorie metaforele profei de romana si cel mai molt felul de a fi si toata fiinta profei de muzica si mai ales imi va fi dor de toti idiotii din clasa si de fetele mele;))

luni, 26 aprilie 2010

You whant to know...



nici nu stiu cu ce sa incep poi eu pot sa zik ca nu cred in nimic pt k e un fapt dovedit ca exista ambele lumi cea malefica si cea paradisiaca...sti daca atunci cand te trezesti dimineata mama e in bucatarie spala vase sora e langa tine in pat si dorme de zor iar tu deschizi ochii somnorosi incet si o vezi, vezi o umbra pe usa din fata ta o umbra bizara ce danseaza nu o vezi deslusit deoarece esti somnoroasa crezi ca inca visezi incizi ochii si ii deschizi larg akum esti lucida si imaginea la fel vezi o creatura mica ciudata ii simti prezenta pentru un moment paralizezi dar reusesti sa ii deslusezi siluetele vezi un cap mare cu coarne vezi un corp micut si slab foarte slab ...ce se termina cu o coada care la capat pare o sageata deschizi ochii mai larg ii inchizi sperand sa dispara apoi ii deschizi si e tot akolo deci e clar nu ti se pare inchizi ochi vrei sa te foiesi in pat dar nu poti cu greu te intorci pe cealalta parte si incerci sa adormi desi simti ca esti privita de acea creatura minuscula care iti danseaza ca un ritual me usa....ok deci e o patanie de a mea sa zicem ca a fost nuj ce :-?? ceva ciudat dar daca da si nu exista de ce persista? .....o alta zi e trecut de 12 stau in pat sub patura toata familia doarme dar eu ...eu nu, eu stau si ascult muzica ma simt ciudat eram trista nu stiu de ce si stateam cu ochii inchisi dar am simtit ca ceva ma apuca de picior si vrea sa ma traga din pat si deschid ochii si vad un fel de balaur gigantic o combinatie de culori stil rosu negru si verde si o ghiara care ma strange de picior pana la sange si nu visam eram treaza imi dau jos patura de pe ochii ma uit in jur si nu vad pe nimeni dar totusi piciorul ma doare daca nu a fost decat in imaginatia mea de ce era o durere asa de mare in piciorul meu?doar nu era nimeni si nimic in camera...ciudat nu ...de fiecare data cand ies pe afara trebuie sa imi aud numele strigat de o fetita mica aproape intotdeauna aceiasi voce dar nu ma striga pe mn si totusi aud deslusite:Andreea!!!.....cum e posibil ca de fiecare data sa aud acelasi lucru?.....mituri pote ca nu ...si nu sunt singura ....deci e clar exista .....si Dumnezeu la fel pt ca daca nu exista cum se face ca totul imi mergea ft prost si nu duceam la biserica deloc si totul era pe dos intram numai in belele si cand am inceput sa merg la biserica nu stiu cumva am scapat incetul cu incetul de probleme .....dar nu stiu ce sa zic asta e doar parerea mea ....

joi, 3 decembrie 2009

Pur si simplu o poveste




Citesc niste versuri triste dintr-un refren cu o melodie ce te face sa plangi citesc incerc sa incurajez aceasta poveste trista sa aduc o nota de frumusete de speranta de veselie ,dar orice as face oricat as incerca nu mai am ce face trebuie neaparat sa accept ca aceasta este situatia ,o poveste trista despre 2 ingeri ce se iubeau nespus de mult dar unul din ei s-a transformat in demon ,incetul cu incetul rupandu-i aripile negre ingerului odinioara iubit ...ingerul cazu cu putere din rai in iad ,cu aripile rupte nu mai avea cum sa ajunga niciodat la demonul iubit sa incece sa-l schimbe si statea acolo singura putrezea in infern , reluand toate cilpele frumoase printre ochii minjiti cu rimelul negru scurs pe obraji cu rujul rosu pe buze hainele ei albe se facura negre ...unghiiile la fel si se si marira ...aripile frante capatara o frumusete rara a iadului ...negre mari inflorite pacat de tristetea fetei care poarta acaste aripi pacat de ceea ce o fost o data ceea ce ia mai ramas sunt amintirile pe care unlele le regreta ,altele nu si vocea suava care mai incalzeste locul acela rece ..golul de gheata din inima ei de fiecare data cand deskchidea gura sa cante fluturasi colorati ies din cristalele glasului ei ...dar acum vantul rece bate prin parul ei lung ..si frigul existential ii cuprinde tot corpul dar ea cu lacrimi in ochi inca mai spera ca intr-o zi demonul se va preschimba in inger si se va cobora sa o salveze...